Persoanele în autoizolare la domiciliu, din Sectorul 6, vor putea beneficia de alimente, apă şi produse igienico-sanitare

1122

Persoanele în autoizolare la domiciliu beneficiază de un program de sprijin care constă în distribuirea de alimente, apă şi produse igienico-sanitare în pachete standard, consultanţă şi suport emoţional, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6.

“Începând din data de 12 martie 2020, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu virusul COVID – 19, Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, a contactat gospodăriile în care se găsesc persoane declarate oficial în autoizolare la domiciliu pentru a le informa despre programul de sprijin, care constă în: distribuirea de alimente, apă şi produse igienico-sanitare în pachete standard; consultanţă şi suport emoţional persoanelor care solicită acest tip de sprijin; programarea ridicării gunoiului, plasării dezinfectanţilor şi realizării informării cu privire la procedurile de dezinfectare”, informează Primăria Sectorului 6.

Persoanele din Sectorul 6 aflate în regim de autoizolare la domiciliu pot apela autoritatea locală la numărul de telefon 0319593, care funcţionează de luni până vineri, în intervalul 8.00 – 20.00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul 8.00 – 14.00 sau pot suna pentru probleme urgente la numărul de telefon 0731.624.849, care funcţionează non-stop.

“Tuturor persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu li s-au pus la dispoziţie saci speciali pentru deşeuri, dezinfectanţi, apă îmbuteliată, precum şi kit-urile cu produse alimentare şi igienico-sanitare celor două gospodării care au solicitat aceste produse. Plasarea produselor de strictă necesitate la domiciliul persoanelor autoizolate se face de către echipe special desemnate şi echipate corespunzător, pentru a se preveni contactarea şi răspândirea virusului. Pentru 20 dintre gospodăriile unde sunt persoane autoizolate, ieri (…) s-a procedat la ridicarea deşeurilor, în baza programării la numerele de telefon pentru persoanele aflate în autoizolare, în condiţii de maximă siguranţă, conform procedurii de manipulare şi distrugere a deşeurilor contaminate”, precizează Primăria sectorului 6.

Citește și: Coronavirus. Ce măsuri ia Primăria Sectorului 6 pentru persoanele fizice și juridice

În acelaşi context, numărul total de măşti medicinale, puse gratuit la dispoziţia cetăţenilor prin intermediul celor 9 centre de informare şi asistenţă din Sectorul 6, aflate în subordinea autorităţii locale, se ridică la un total de 27.800 bucăţi, începând din data de 27 ianuarie.

De la începutul epidemiei, Primăria Sectorului 6 a procedat la igienizarea şi dezinfectarea tuturor spaţiilor aflate în subordine, inclusiv a birourilor unde personalul îşi desfăşoară activitatea sau centrele destinate diferitelor categorii de beneficiari ai serviciilor sociale.

“În această perioadă, recomandăm cetăţenilor Sectorului 6 să respecte măsurile stabilite de autorităţi pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu virusul COVID – 19. Fiecare gest de responsabilitate va avea efecte pozitive asupra familiilor noastre şi îi va proteja pe membrii comunităţii alături de care trăim”, a declarat primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu.